Consiliul de administraţie al S.C. APAVITAL S.A.
convoacă in temeiul art. 117 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. nr. 13 din Actul constitutiv al S.C. APAVITAL S.A., Adunarea generală ordinară a acţionarilor, pentru data de 18.04.2016 orele 12,00, la sediul societăţii din Iaşi, str. M. Costăchescu nr.6, Sala Albastră et.2 pentru toţi acţionarii înregistraţi in registrul acţionarilor la sfârşitul zilei de 04.04.2016 stabilită ca zi de referinţă:
Ordinea de zi a adunării ordinare este următoarea:
- Planul de administrare al Consiliului de Administraţie al S.C.APAVITAL S.A pentru perioada 2016 – 2020;
- Raportul comitetului de nominalizare şi remuneraţie privind indemnizaţia membrilor Consiliului de Administraţie pentru perioada 2016 – 2020;
- Raportul Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Iaşi privind trecerea în domeniul public al Judeţului Iaşi a unor terenuri din patrimoniul societăţii comerciale APAVITAL S.A;
- Raportul anual 2015, elaborat de Comitetul de nominalizare şi remuneraţie al Consiliului de Administraţie APAVITAL;
- Raportul anual 2015, elaborat de Comitetul de Audit al Consiliului de Administraţie APAVITAL;
- Diverse.
Documentele şi materialele informative referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi a adunării, vor fi puse la dispoziţia acţionarilor, la sediul societăţii din municipiul Iaşi, str. M. Costăchescu nr. 6 şi pe pagina proprie de internet a S.C. APAVITAL S.A. www.apavital.ro, începând cu data de 11.04.2016 pana la data de 18.04.2016 orele 9.00.
Persoanele interesate pot obţine, la cerere, copii ale acestor documente.
Persoanele care reprezintă unitatea administrativ teritorială in calitate de acţionar la data de referinţă, pot exercita dreptul de a participa la adunare, precum şi dreptul la vot personal sau prin reprezentare printr-o altă persoana autorizată, in baza unei procuri speciale.
Membrii consiliului de administraţie, directorii ori funcţionarii societăţii nu îi pot reprezenta pe acţionari.
Formularele de procură pentru reprezentarea in adunare vor fi puse la dispoziţia acţionarilor la sediul societăţii, începând cu data de 11.04.2016 până la data de 18.04.2016, orele 9.00
Exemplarul original al procurii trebuie transmis societăţii prin depunere la registratură sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu cel puţin 48 ore înainte de adunare. Procurile care nu conţin informaţiile cuprinse in formularul pus la dispoziţie de societate, sau care nu sunt transmise in termenul prevăzut mai sus, nu sunt opozabile societăţii.
Accesul persoanelor reprezentând acţionarii îndreptăţiţi să participe la adunarea generală a acţionarilor este permis prin probarea identităţii acestora cu actul de identitate.
In cazul in care la data de 18.04.2016 nu se întruneşte cvorumul legal şi statutar pentru a valida întrunirea, adunarea generală se convoacă pentru data de 04.05.2016, in acelaşi loc, la aceeaşi oră şi având aceeaşi ordine de zi.
Preşedintele Consiliul de administraţie
Dr. ing. Mihail Doruş