Casieria Tg. Frumos, închisă până pe 2 decembrie 2020
18 noiembrie 2020 Media

ApaVital aduce la cunoștința utilizatorilor săi că până în data de 2 decembrie 2020, casieria din Tg. Frumos, strada 22 Decembrie 1989 nr. 66, va fi închisă. Alternativele de plată pentru perioada în care casieria va fi nefuncțională sunt însă multiple și la îndemâna tuturor utilizatorilor noștri: facturile pentru serviciile de apă și de canalizare se pot achita la Raiffeisen Bank sau la unitățile unde se pot efectua plăți Pay Point, Pay Zone, WESTACO, Self Pay sau Mobile Distribution, comod și în siguranță. De asemenea, se pot efectua plăți online prin portalul www.apavital.ro, prin internet banking sau în numerar, la sediile altor instituții bancare. În situația în care plata facturii pentru serviciile de apă și canalizare se face prin virament bancar, data plății este aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul plății.

După perioada mai sus menționată casieria din Tg. Frumos își va reîncepe activitatea după programul normal de funcționare, luni – vineri: 08.00 – 16.00.

Pentru mai multe detalii, puteți accesa site-ul nostru www.apavital.ro, la secțiunea Pentru Clienți – Alte modalități de plată, sau ne puteți contacta la numărul de telefon 0232.969.