În situaţia în care utilizatorii au avut sistată furnizarea /prestarea serviciului pe motiv de neplată, reluarea furnizării acestuia se va face în termen de cinci zile lucrătoare. Dacă se doreşte reluarea furnizării serviciilor în regim de urgenţă, utilizatorii trebuie să asigure plata datoriilor şi a situaţiilor de lucrări, după următorul program: Luni-Joi: 09:00-14:00, Vineri: 09:00-12:00. În situaţia în care utilizatorii nu se încadrează în programul menţionat, reluarea furnizării serviciilor se va face în următoarea zi lucrătoare.
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
În aceste condiții, în perioada 23 iunie - 31 iulie 2022 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalul orar estimat 7.00 - 12.00 și 17.00 – 22.00, către utilizatorii din localitățile Românești, Avântu și Ursoaia din comuna Românești.
ApaVital reamintește utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iaşi recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
În perioada 29 iunie - 31 iulie 2022 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalul orar estimat 8.00 - 10.00 și 18.00 – 21.00, către utilizatorii din localitatea Focuri comuna Focuri.
ApaVital reamintește utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iaşi recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
În perioada 29 iunie - 31 iulie 2022 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalul orar estimat 8.00 - 10.00 și 18.00 – 21.00, către utilizatorii din localitățile Coarnele Caprei și Arama din comuna Coarnele Caprei.
ApaVital reamintește utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iaşi recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
În perioada 29 iunie - 31 iulie 2022 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalul orar estimat 8.00 - 10.00 și 18.00 – 21.00, către utilizatorii din localitățile Munteni, Satu Nou, Ruși, Ulmi și Liteni din comuna Belcești.
ApaVital reamintește utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iaşi recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
În perioada 29 iunie - 31 iulie 2022 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalul orar estimat 8.00 - 10.00 și 18.00 – 21.00, către utilizatorii din localitățile Mălăiești, Gropnița, Forăști, Bulbucani, Sîngeri și Săveni comuna Gropnița.
ApaVital reamintește utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iaşi recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
În aceste condiții, în perioada 29 iunie - 31 iulie 2022 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalul orar estimat 7.00– 12.00 și 17.00 - 22.00, către utilizatorii din localitățile Movileni, Potângeni, Larga Jijia și Iepureni.
ApaVital reamintește utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcționarea capacităților de pompare în regim normal.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iași recomandă utilizatorilor afectați să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
În aceste condiții, în perioada 1 iulie - 31 iulie 2022 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalul orar estimat 7.00– 10.00 și 18.00 - 21.00, către utilizatorii din localitățile Deleni, Feredeni, Poiana, Slobozia și Maxut din comuna Deleni.
ApaVital reamintește utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcționarea capacităților de pompare în regim normal.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iași recomandă utilizatorilor afectați să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
În aceste condiții, în perioada 25 iunie -11 iulie 2022 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program zilnic, în intervalul orar estimat 06.00 - 10.00 și 18.00 - 23.00 către utilizatorii din localitatea Todirești iar în intervalul orar estimat 08.00 -10.00, către utilizatorii din localitatea Stroiești din comuna Todirești.
ApaVital reamintește utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iaşi recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
În aceste condiții, în perioada 25 iunie - 11 iulie 2022 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalul orar estimat 5.00 - 10.00 și 19.00 – 23.00, către utilizatorii din localitatea Lespezi.
ApaVital reamintește utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iaşi recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
În aceste condiții, în perioada 25 iunie - 11 iulie 2022 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalul orar estimat 5.00 - 8.00 și 18.00 – 23.00, către utilizatorii din localitatățile Uda, Pietrosu și Tătăruși, comuna Tătăruși.