Clarificări APAVITAL privind verificările și notificările transmise utilizatorilor din satul Borosoaia

Publicat: 12.11.2025 Actualizat: 12.11.2025

APAVITAL a sesizat în ultima perioadă existența unei diferențe între volumul de apă potabilă distribuit în localitatea Borosoaia și volumul de apă uzată care ajunge în stația de epurare, acesta din urmă fiind mult mai mare. Pentru a identifica cauzele acestei situații, o echipă de control din cadrul APAVITAL a derulat o acțiune punctuală de control în localitatea Borosoaia, în perioada 9 septembrie – 21 octombrie 2025. Verificările au fost efectuate la un număr de 222 imobile, amplasate în localitatea Borosoaia, comuna Plugari, urmărindu-se integritatea sigiliilor și a contoarelor de branșament, precum și respectarea clauzelor contractuale privind prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.

 În urma verificărilor au fost identificate 72 de neconformități, după cum urmează: 51 de cazuri în care există sursă proprie de alimentare cu apă (fântână/puț) care aduce un aport de apă uzată deversată în rețeaua publică de canalizare, fără respectarea prevederilor legale și contractuale; 11 contracte doar pentru serviciul de alimentare cu apă, dar cu racordare clandestină la rețeaua publică de canalizare, fără contract și pentru acest serviciu; 10 contracte doar pentru serviciul de alimentare cu apă, dar cu racordare clandestină la canalizare și, în același timp, existența unei surse proprii care aduce un aport suplimentar de apă uzată în rețeaua publică.

Practic, unii locuitori fie folosesc canalizarea fără contract, fie deversează în rețeaua publică volume de apă uzată care provin din surse proprii nedeclarate. Aceste constatări vizează situații punctuale, individuale, și nu reprezintă o acuzație generică la adresa întregii comunități; termenii precum „deversare clandestină” sau „consumator clandestin” sunt termeni tehnici utilizați în legislație și în regulament, nu etichete morale.

APAVITAL a transmis utilizatorilor în cauză notificări cu neconformitățile identificate, solicitându-le documente justificative (contract execuție lucrări și o factură emisă pentru prestarea serviciului, însoțită de dovada achitării printr-un document fiscal) care să ateste data execuției racordului de canalizare sau a sursei proprii de alimentare cu apă, în vederea stabilirii cât mai corecte a perioadei și cantităților de apă uzată deversate clandestin, acolo unde situația se confirmă.

Pentru fiecare neconformitate au fost transmise notificări în care au fost menționate:

  • suma prejudiciului estimat, calculată conform regulamentului, pe o perioadă de maximum 36 de luni, cu aplicarea unui factor de multiplicare 3, prin utilizarea consumului paușal;
  • mențiunea expresă că, în situația în care există documente care atestă o dată a racordării mai recentă decât cele 36 de luni luate în calcul, acestea pot fi prezentate în vederea recalculării sumei;
  • un termen-limită pentru depunerea acestor documente;
  • actele normative care au stat la baza celor prevăzute în notificare.

Considerăm important de menționat că această sumă reflectă un prejudiciu real generat de faptul că sursele proprii de apă (fântâni, puțuri) aduc un aport suplimentar de apă uzată în rețeaua publică de canalizare, cu costuri suplimentare de exploatare pentru colectarea, transportul și epurarea acesteia. În paralel, pentru o parte semnificativă dintre utilizatorii verificați – cel puțin zece cazuri – consumul de apă din rețeaua publică de alimentare a scăzut până la valori nesemnificative sau chiar la zero, în timp ce volumul de apă uzată evacuat în canalizare a rămas ridicat, discrepanță ce indică utilizarea surselor proprii fără acoperire contractuală. Totodată, subliniem că, în urma notificărilor transmise și a discuțiilor purtate, unii dintre utilizatorii vizați au înțeles situația și au achitat deja sumele calculate cu titlu de prejudiciu pentru utilizarea fără contract a serviciului de canalizare, ceea ce confirmă caracterul întemeiat al acestor demersuri.

Precizăm și faptul că  notificările au rolul de informare și de inițiere a unei proceduri de clarificare, nu reprezintă facturi și nu creează obligații de plată definitive în forma în care au fost comunicate inițial. Este important de subliniat faptul că, până la acest moment, APAVITAL nu a emis nicio factură pentru neconformitățile identificate în cadrul acestei acțiuni de control din Borosoaia. Fiecare caz urmează să fie analizat individual, în baza documentelor depuse de utilizatori (documente fiscale cum ar fi facturi și chitanțe, contract execuție racord și proces verbal de recepție de la firma care le-a executat racordarea), iar eventualele sume de plată vor fi stabilite numai după această analiză, cu respectarea strictă a prevederilor legale și a regulamentelor în vigoare și ținând cont de situația concretă a fiecărei gospodării, tocmai pentru a evita generalizări sau aplicări mecanice ale unui calcul standard.

Regulamentul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, elaborat de ARSACIS în calitate de reprezentant al autorităților locale, prevede că, în situațiile de consum fără contract sau de deversare clandestină în rețeaua de canalizare, cantitatea se multiplică cu trei şi se aplică pentru o perioadă de maxim 36 de luni anterioare depistării (atunci când această perioadă nu se poate determina), la tarifele în vigoare la data constatării. Aceeaşi modalitate de calcul se aplică şi în cazul în care utilizatorul deversează clandestin apă uzată în reţeaua de canalizare. Acesta este cadrul prevăzut de regulament, utilizat ca bază de calcul în notificări, urmând ca, în funcție de documentele puse la dispoziție de utilizatori (care pot demonstra, de exemplu, o racordare mai recentă), perioada luată în calcul și cantitățile imputate să fie ajustate corespunzător. Tocmai pentru a nu se ajunge la situații injuste, APAVITAL a invitat fiecare utilizator vizat să prezinte documente și să discute punctual, astfel încât sumele finale să reflecte cât mai fidel realitatea.

Utilizatorii care folosesc surse proprii de apă (fântâni, puțuri etc.) sunt obligați să respecte prevederile Regulamentului serviciului privind deversarea apelor uzate în rețeaua publică de canalizare. Conform acestuia, este interzisă deversarea în canalizare a apei măsurate de contorul pasant sau a apei provenite din surse proprii, în afara condițiilor prevăzute în contractul de furnizare a serviciilor de apă și canalizare. Astfel, utilizatorii depistați că deversează apa din fântână la canalizarea publică, fără declarare și fără respectarea prevederilor legale, sunt considerați consumatori clandestini. În aceste situații, prejudiciul creat operatorului se calculează în funcție de volumul de apă deversat, stabilit pe baza indicațiilor contorului sau prin metodele de calcul prevăzute de regulament, și se recuperează conform acestuia (inclusiv prin aplicarea unui coeficient de multiplicare și pe o perioadă de până la 36 de luni anterioare depistării), la tarifele de canalizare în vigoare la data constatării. Pe lângă refacerea prejudiciului, utilizatorii încadrați ca consumatori clandestini riscă și alte consecințe prevăzute de lege și de contractul de furnizare a serviciilor (penalități, debranșare, precum și, după caz, sesizarea organelor penale). Pentru a evita astfel de situații, APAVITAL recomandă tuturor utilizatorilor cu surse proprii de apă să declare aceste surse daca sunt legate la instalația interioară de apă), să respecte interdicția de deversare neautorizată în rețeaua publică de canalizare și să se adreseze operatorului pentru soluții legale de racordare și contorizare, inclusiv prin obținerea Proiectului/Avizului definitiv de contorizare sursă proprie, eliberat de APAVITAL pentru imobilele pe care le dețin.

În prezent, persoanele în cauză au obligația depunerii documentației necesare atât pentru clarificarea situației lor tehnico-contractuale, cât și pentru intrarea în legalitate și plata serviciului ca orice alt utilizator care beneficiază de canalizare publică.

De altfel, conform regulamentului mai sus menționat, contractele se încheie la cererea persoanei care urmează să se racordeze, și nu la inițiativa furnizorului, întrucât nu se poate încheia un contract cu o parte care nu își exprimă în mod explicit voința de a-l încheia.

 Documentele pot fi depuse la sediile APAVITAL sau transmise prin mijloace electronice, iar fiecare caz este abordat distinct. APAVITAL își exprimă disponibilitatea de a explica utilizatorilor metodologia de calcul și de a reanaliza notificările pe baza dovezilor prezentate. În același timp, locuitorii din Borosoaia care utilizează efectiv serviciile de canalizare au obligația să încheie contracte și să plătească aceste servicii, la fel ca toți ceilalți utilizatori din aria de operare a societății, astfel încât costurile reale de colectare, transport și epurare a apelor uzate să fie acoperite în mod corect și echitabil pentru toți.

Practic prin acest consum fară contract se crează prejudiciu material fiecărui utilizator care își plătește corect serviciile (în ceea ce privește situația din localitatea Borosoaia, prejudiciul estimat este de 700.000 lei!), întrucât orice leu nefacturat înseamnă un leu mai puțin la investiții cu efect direct asupra calității serviciilor tuturor.

Acest fenomen de branșare/racordare după bunul plac în rețelele publice, în scopul evitării plății, tinde să ajungă la cifre îngrijorătoare, numai în primele 10 luni ale acestui an fiind depistate peste 495 de cazuri, de la care s-au recuperat integral prejudiciile.