Cât costă cu adevărat un litru de apă? De ce prețul reflectă siguranța și confortul de zi cu zi
03 noiembrie 2025 Media

În ultima vreme, în spațiul public se discută tot mai des despre costul apei, iar ideea că „apa este scumpă” pare a ieși tot mai mult în evidență. Realitatea este că, în ciuda percepției generale, apa de la robinet rămâne unul dintre cele mai accesibile servicii esențiale: un litru costă puțin peste 1 ban, iar pentru mai puțin de 2,5 lei pe zi, fiecare persoană beneficiază de apă potabilă sigură, canalizare și confort în propriul cămin.

Ce plătim, de fapt, pe factura de apă și canalizare

Prețul serviciului nu înseamnă doar apa consumată. Include întregul proces prin care apa ajunge în siguranță la robinet, iar apoi este colectată, tratată și redată mediului într-o formă sigură.

Dintr-un metru cub de apă și canalizare (20,25 lei cu TVA), costurile sunt distribuite astfel:

  • 7,32 lei – reparații, piese, utilaje, întreținere, energie electrică și apă brută;
  • 6,16 lei – salariile personalului care asigură continuitatea și siguranța serviciilor; aproape jumătate din această sumă reprezintă impozite pe salarii și taxe plătite la bugetele asigurărilor sociale și de sănătate;
  • 4,76 lei – investiții în rețele noi și modernizări;
  • circa 2 lei – TVA, sumă care merge integral către stat.

 

De ce este acest preț justificat

În spatele fiecărui robinet funcțional stă o infrastructură complexă și un efort continuu: mii de kilometri de rețele, stații de tratare și pompare, echipamente moderne și echipe dedicate care lucrează permanent pentru ca apa să fie sigură și disponibilă în orice moment.

Procesul complet — de la captare și tratare până la epurare — înseamnă tehnologie, responsabilitate și investiții constante pentru protejarea sănătății publice și a mediului.

 

Prețul apei nu reprezintă doar o cifră pe factură, ci o garanție a calității vieții:
- apă sigură la robinet;

- confort și igienă în locuință;

-  protecția mediului;

- servicii modernizate și sustenabile.

 

Fiecare leu plătit se întoarce în servicii sigure și moderne, pentru ca apa să ajungă în fiecare zi la robinet, curată și sigură. Fiecare leu investit revine în comunitate, prin servicii fiabile și infrastructură modernă.