În vederea remedierii unei pierderi la conducta de distribuție a apei din strada Călărași provocată de o firmă constructoare, APAVITAL S.A. se află în neplăcuta situație de a nu furniza apă potabilă în ziua de 17.09.2026, până la ora estimată 16.00, către utilizatorii domiciliați în străzile Călărași, Cupidon, Dorobanți, Dăncinescu, Gălățeanu, Actor Miluță Gheorghiu, Grigore Tufescu, Ornescu,Tătărași și Fundac Călărași din municipiul Iași.
La finalizarea lucrărilor, APAVITAL S.A. efectuează spălarea conductelor și a instalațiilor publice de apă afectate, iar apa rezultată este evacuată în rețeaua publică de canalizare. Operatorul nu intervine asupra instalațiilor interioare de apă ale imobilelor. În situația în care, după reluarea furnizării serviciului de alimentare cu apă, apa rămasă în instalația interioară a imobilului prezintă temporar turbiditate, se recomandă lăsarea apei să curgă la robinet timp de câteva minute, până la limpezire.
Dacă apa rămâne tulbure, vă rugăm să contactați APAVITAL S.A. pentru verificări suplimentare.
Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.






