Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în perioada 01.08.2026-01.09.2026 în localitățile Tătăruși, Uda și Pietrosu, comuna Tătăruși pentru refacerea rezervelor

Publicat: 31.07.2026 Actualizat: 31.07.2026

În vederea refacerii rezervelor de apă din rezervoarele de înmagazinare aferente sistemului de alimentare cu apă al comunei Tătăruși, pe fondul consumului ridicat înregistrat în ultima perioadă, APAVITAL S.A. se află în situația de a furniza apa potabilă după un program restricționat.

Astfel, începând cu data de 1 august 2026, se prelungește perioada de furnizare zilnică a apei până la data de 1 septembrie 2026, în intervalul orar estimat 06:00 – 13:00 și 18:00-22:00 pentru utilizatorii din localitățile Tătăruși, Uda și Pietrosu, comuna Tătăruși.

După fiecare reluare a furnizării apei, APAVITAL S.A. va efectua operațiuni de spălare a conductelor și instalațiilor publice de alimentare cu apă afectate, iar apa rezultată va fi evacuată în rețeaua publică de canalizare.

Precizăm că operatorul nu intervine asupra instalațiilor interioare de apă ale imobilelor. În situația în care, după reluarea furnizării serviciului, apa rămasă în instalația interioară prezintă temporar turbiditate, recomandăm utilizatorilor să lase apa să curgă la robinet timp de câteva minute, până la limpezire.

În cazul în care apa rămâne tulbure, utilizatorii sunt rugați să contacteze APAVITAL S.A. pentru efectuarea unor verificări suplimentare.

APAVITAL S.A. adresează utilizatorilor un nou apel la consum rațional și responsabil al apei potabile, astfel încât asemenea situații să poată fi evitate pe viitor. Totodată, recomandăm constituirea unei rezerve de apă necesare pentru perioada în care furnizarea va fi întreruptă.

Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot apela numărul de telefon 0232.969.