APAVITAL S.A. implementează „Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași, în perioada 2014 -2020” - Etapa II, cod SMIS: 318568, cofinanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Acest proiect este continuarea Etapei I care a fost implementată prin Programul Operațional Infrastructură Mare, încheiat la 31.12.2023 și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune.
Valoarea totală a Contractului de finanțare nr. Nr. 34 / 27.06.2024 este de 2.479.717.459,21 LEI, din care:
- Valoare eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (FEDR): 1.662.490.289,57 lei, reprezentând 85% din valoarea proiectului;
- Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 254.263.220,77 lei
- Valoare cofinanțare eligibilă APAVITAL S.A. : 124.842.825.25 lei.
Componentele proiectului
RSO2.5_Promovarea accesului la apă și a gestionării durabile a apelor Fondul de Coeziune:
- Obiectiv de politică: O Europă mai verde
- Prioritate: P1.Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară
- Obiectiv specific: RSO2.5_Promovarea accesului la apă și a gestionării durabile a apelor
- Fond: Fondul de Coeziune
- Operațiune: 1.2 Investiții în sectorul apei și apei uzate, pentru a îndeplini cerințele directivelor de mediu
RSO2.5_Promovarea accesului la apă și a gestionării durabile a apelor Fondul European de Dezvoltare Regională:
- Obiectiv de politică: O Europă mai verde
- Prioritate: P1.Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară
- Obiectiv specific: RSO2.5_Promovarea accesului la apă și a gestionării durabile a apelor
- Fond: Fondul European de Dezvoltare Regională
- Operațiune: 1.1 Investiții în sectorul apei și apei uzate, pentru a îndeplini cerințele directivelor de mediu
Context
Propunerile de investiții incluse în proiect sunt justificate de deficiențele existente privind alimentarea cu apă cât și canalizarea și epurarea apelor uzate.
Deficiențele generale privind alimentarea cu apă:
- Grad insuficient de conectare a populației la sistemele centralizate de apă;
- Nivel ridicat al pierderilor;
- Capacitate insuficientă de înmagazinare a apei;
- Lipsa unui sistem SCADA de monitorizare și control al debitelor, presiunilor și fucționării echipamentelor.
Deficiențele generale privind canalizarea și epurarea apelor uzate:
- Grad insuficient de acoperire cu rețele de canalizare;
- Lipsa sistemelor centralizate de colectare a apelor uzate și a instalațiilor de epurare, respectiv existența unor capacități de epurare insuficiente ori a unor stații de epurare care funcționează necorespunzător;
- Conducte de canalizare foarte vechi, cu limita de uzură normal depășită;
- Colmatari și deteriorări locale ale colectoarelor de canalizare menajeră;
- Lipsa unor facilități adecvate pentru depozitarea temporară a namolului deshidratat;
- Lipsa sistemului SCADA.
Proiectul reprezintă o continuare a eforturilor anterioare de planificare a investițiilor la nivelul ariei de operare prezente și viitoare a Operatorului Regional, determinate în baza Master Planului județean.
Investițiile stabilite la nivel de Studiu de Fezabilitate vor contribui la conformarea cu obligațiile de mediu asumate de România prin Tratatul de Aderare și la îmbunătățirea standardelor de viață ale populației beneficiare. Astfel, prin implementarea proiectului regional, se asigură premisele pentru creșterea calității vieții locuitorilor din aria proiectului prin acces la utilități privind alimentarea cu apă potabilă, colectare, transport și tratare apă uzată.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea infrastructurii de apă și canalizare în localitățile din judeţul Iași incluse în proiect, în vederea îndeplinirii obligațiilor stabilite prin Tratatul de Aderare și Directivele Europene relevante.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
Conformarea cu angajamentele de tranziție și cu obiectivele intermediare convenite între Comisia Europeană și Guvernul României pentru implementarea Directivei 91/271/CEE cu privire la colectarea și epurare apelor uzate urbane, transpusă în legislația națională prin Hotărârea Guvernului nr. 352/2005, principalele măsuri propuse vizând următoarele:
- creşterea gradului de conectare a populaţiei la reţeaua de alimentare cu apă;
- alimentarea cu apă potabilă la standardele de calitate stabilite prin legislaţie;
- creşterea gradului de siguranţă în funcţionarea sistemului;
- reducerea pierderilor de apă.
Conformarea cu Directiva 98/83/CE cu privire la calitatea apei destinate consumului uman, așa cum a fost transpusă în legislația românească prin Legea nr. 458/2002 cu privire la calitatea apei potabile (modificata prin Legea nr. 311/2004), principalele măsuri propuse vizând următoarele:
- creşterea gradului de conectare a populaţiei la reţeaua de canalizare;
- îmbunătăţirea calităţii efluentului;
- reducerea ratei de infiltraţii în sistemul de canalizare;
- îmbunătăţirea capacităţii de gestionare a nămolului provenit de la staţiile de epurare.
Beneficiile proiectului sunt următoarele:
- 200.000 de locuitori vor beneficia în premieră de servicii de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății;
- 80.000 de locuitori vor beneficia în premieră de servicii de colectare si epurare a apelor uzate;
- va crește siguranța în alimentarea cu apă a populației, prin reducerea discontinuității serviciului și creșterea calității apei potabile distribuite.
Proiectul se va concretiza prin intermediul a 14 contracte de lucrări, patru contracte de furnizare echipamente și două contracte de servicii, urmând a fi realizate următoarele lucrări de investiții:
Apă potabilă
- 312 km rețea nouă de distribuție
- 28 km de rețea de distribuție reabilitată
- 256 km de rețea nouă de aducțiune
- 38 km rețea de aducțiune reabilitată
- 50 stații de pompare
- 43 de rezervoare de înmagazinare a apei
- 23 stații de tratare a apei
Apă uzată
- 536 km de rețea nouă de canalizare
- 13 km de rețea de canalizare reabilitată
- 4 stații noi de epurare a apelor uzate
- 1 stație de epurare a apelor uzate reabilitată
- 362 stații noi de pompare a apei uzate
- 230 km de conducte de refulare a apei uzate realizate.
Prin intermediul proiectului, va fi îmbunătățită infrastructura de apă potabilă de și de apă uzată în 40 unități administrativ-teritoriale: municipiile Iași și Pașcani, orașele Hârlău, Podu Iloaiei și Tg. Frumos, comunele Al. I. Cuza, Bârnova, Ceplenița, Ciortești, Ciurea, Comarna, Costești, Costuleni, Cotnari, Cozmești, Cristești, Deleni, Dobrovăț, Heleșteni, Holboca, Ion Neculce, Lespezi, Moțca, Miroslava, Mogoșești, Oțeleni, Popești, Popricani, Rediu, Ruginoasa, Scânteia, Scobinți, Schitu-Duca, Sinești, Tătăruși, Tomești, Țibana, Valea Lupului, Valea Seacă și Voinești.
Autoritățile locale s-au angajat să crească rata de conectare în interiorul limitelor UAT-urilor. Prin urmare, o parte din investițiile paralele sunt deja în curs de implementare sau aprobate, iar o parte sunt în curs de pregătire.
Investițiile contribuie la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din localitățile în care se implementează proiectul și la protejarea mediului, facilitând, totodată, dezvoltarea economică a zonei, prin creșterea accesului la servicii de apă potabilă și apă uzată, în vederea realizării angajamentelor asumate de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro.